Dacă iubești Marea Neagră, probabi că gândul ți-a stat și la Gura Portiței. Linia de pământ dintre ape, graniță între Marea Neagră și Lacul Golovița, a prins aura unei destinații de legendă. Bine meritată, așa cum am văzut când am ajuns acolo.

Dincolo de un PR bine pus la punct al satului de vacanță, Gura Portiței poate fi unul dintre ultimele locuri magice ale litoralului românesc. Mai ales fiindcă nu este neapărat cel mai ușor accesibil, și nu mă refer la drumul pe ape pe care trebuie să-l străbați.
Varianta clasică de a sta acolo – cu cazare chiar în satul de vacanță – este foarte comodă și potrivită pentru anumite tipuri de călători. Dar, în plin sezon, este și una destul de scumpă.

Varianta boemă de cazare la Gura Portiței – cu cortul pe bucata de țărm sălbatic din dreapta, e o alegere mult mai prietenoasă pentru buzunar. Ce faci însă dacă nu te atrage niciuna dintre ele? Te plimbi cu privirea pe hartă și descoperi satele de dincolo de apă: Vișina, Jurilovca, Lunca, Ceamurlia de Jos și Sălcioara.
Drumul pe apă de la Jurilovca la Gura Portiței
Dintre ele, Jurilovca este probabil satul cel mai turistic. Din fericire, departe de a fi prea aglomerat, te întâmpină cu câteva cazări minunate, dar fără nazuri și cu o natură superbă.

Am ajuns prima dată acum doi ani în fostul sat de pescari, după 4 ore din Bucureşti, și am avut norocul de a găsi o casă pe malul lacului. În iunie, țânțarii încă nu își făceau complet de cap, aşa că ne-am petrecut dimineţile şi serile pe terasa casei din Jurilovca. Cu priveliștea apusului întins pe luciul de apă și a bărcii unui pescar – o frumusețe de început de lume. În care au aterizat însă pelicani pofticioși, cu care pescarul nu s-a pus deloc de acord. Câteva minute de Google mai târziu, am aflat și de ce: un pelican poate mânca 15 kg de pește pe zi.
A doua tură, în acelaşi an – am ales drept cazare în Jurilovca o casă deltaică renovată cu simț de răspundere, exact cât trebuie. Cu miros uşor de lut, praguri joase şi un albastru profund, de dor de mare.
De fiecare dată când mă ia dorul de Marea Neagră şi nu vreau să trec graniţa, am de gând să plănuiesc o escapadă de 2-3 zile, în care să îmbin plaja la Gura Portiţei cu câteva excursii prin Dobrogea.
Trei zile de vacanță între Dobrogea și Gura Portiței
În prima zi am mai avut suficientă energie cât să ajungem după-amiaza la cetatea Enisala – de unde ai una din cele mai frumoase privelişti asupra Dobrogei. Lanuri de iarbă înaltă şi lacuri peste care să rătăcești minute bune cu privirea.

Ziua următoare am dedicat-o satului de vacanţă de la Gura Portiţei, unde ajungi în circa 20 de minute cu şalupa. Sunt o mulţime de particulari care fac transferuri Jurilovca-Gura Portiţei. Şi cum ne plac plimbările pe apă, traversarea Lacului Goloviţa a fost o experienţă în sine. Data viitoare e posibil să luăm şi vaporaşul, ca să testăm p traversare lentă (un pic peste o oră).

Ultima zi, cu program de voie, poate fi încă o plajă la Gura Portiţei. Noi am ales leneveala pe malul lacului, vânat de insecte prin grădina terasată de la cazare, care se termina în stufăriş, apoi o oprire la Cetatea Histria în drumul de întoarcere (la 45 de minute de Jurilovca).
Cum vezi Gura Portiței cu un buget rezonabil?
Fiecare își poate găsi propria rețetă, după pofta de confort pe care o are. Pentru noi, natura și o cazare curată și simpatică sunt mai mult decât suficiente. Dacă ar fi să enumăr câteva moduri în care optimizez bugetul, ar fi:
- Un loc de cazare confortabil și simplu, cu acces la bucătărie sau chicinetă și cu o puternică nuanță locală.
- O oprire la supermarket făcută pe drum (aici prinde bine o ladă frigorifică în portbagaj), pentru gustări, apă și altele similare.
- Micul dejun prefer să îl iau la cazare, cina sau prânzul la un restaurant. Dacă există un loc de preparat grătar la cazare, cu atât mai bine.
Și un pont în plus: dacă ai în minte o destinație mai piperată, deschide harta și caută o localitate prin apropriere pentru a te caza. Platformele online de rezervări sunt un ajutor de nădejde. Dar reține imaginea de ansamblu: cât de simplu este să ajungi apoi unde ți-ai propus și cât te va costa.
Toate cele mai de sus și altele, în combinație cu o mantra simplă: vacanța este un timp al plăcerii. Toate trucurile pentru a reduce din cheltuieli – la Gura Portiței sau în altă parte, trebuie să-ți facă și mai frumoasă călătoria. Așa că alege tu pentru tine.
